Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a convocat marți trei ședințe de lucru dedicate situației din sectorul energetic și aprovizionării cu combustibil, în contextul nivelului extrem de scăzut al Dunării și al presiunilor asupra Sistemului Energetic Național. Potrivit acestuia, nivelul apei la Cernavodă nu a mai scăzut, iar autoritățile continuă lucrările pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 a centralei nucleare.
Lucrările continuă la Cernavodă
Premierul a precizat că operațiunile de dragare și derocare sunt în desfășurare, iar următoarea etapă va fi scufundarea unor barje, imediat ce vor fi îndeplinite toate condițiile tehnice.
„Obiectivul nostru este să prelungim funcționarea Unității 2 a centralei, deoarece fiecare zi de operare înseamnă un plus de energie pentru Sistemul Energetic Național.”, a transmis Ilie Bolojan.
Acesta a adăugat că, deși nivelul Dunării nu a mai scăzut în ultimele ore, situația rămâne dificilă, iar autoritățile continuă toate măsurile necesare pentru menținerea reactorului în funcțiune cât mai mult timp.

Vești bune privind aprovizionarea cu combustibil
Șeful Guvernului a anunțat și o îmbunătățire a situației privind alimentarea cu carburanți.
Potrivit datelor prezentate:
- rafinăria OMV Petrom funcționează la capacitate maximă;
- rafinăria Petromidia operează la aproximativ 85% din capacitate, urmând să revină la funcționarea normală până la sfârșitul săptămânii.
„În acest moment, nu anticipăm probleme privind aprovizionarea cu combustibil pentru populație, agricultură și transportatori.”, a precizat premierul.
Măsuri pentru echilibrarea sistemului energetic
În cadrul celei de-a treia ședințe, Guvernul a discutat cu principalii furnizori de energie despre măsurile necesare pentru menținerea echilibrului în sistem.
Printre măsurile analizate se numără:
- plata sumelor restante din schema de compensare pentru asigurarea lichidității în piață;
- colaborarea cu Transelectrica pentru reducerea voluntară a consumului în rândul marilor consumatori;
- accelerarea avizelor pentru proiectele energetice aflate într-un stadiu avansat, astfel încât noile capacități de producție să fie puse în funcțiune cât mai rapid.
Guvernul pregătește limitarea consumului pentru marii consumatori
Ilie Bolojan a anunțat că Executivul va adopta în zilele următoare o hotărâre de guvern care va activa mecanismul prevăzut de lege pentru situațiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă.
Potrivit premierului, marile companii consumatoare de energie ar putea primi notificări cu 24 de ore înainte privind limitarea temporară a consumului, în funcție de necesitățile Sistemului Energetic Național.
„Este un mecanism de rezervă, pe care îl pregătim pentru a fi folosit doar dacă situația o va impune.”, a subliniat șeful Guvernului.
Premierul a mulțumit cetățenilor și companiilor care au răspuns apelului autorităților de a reduce consumul de energie în această perioadă, apreciind că fiecare măsură de economisire contribuie la diminuarea presiunii asupra sistemului energetic.

Lasă un comentariu