Curtea de Conturi a României a publicat un nou raport de follow-up privind modul în care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a pus în aplicare măsurile dispuse prin Decizia nr. III/3/25.01.2011, emisă în urma unui control asupra fondurilor alocate de Ministerul Transporturilor. După mai multe verificări desfășurate între 2015 și 2026, instituția a concluzionat că ultimele două măsuri rămase neimplementate au devenit imposibil de aplicat, fiind declarate „rămase fără obiect”.
Prejudiciu de peste 6,5 milioane de lei în cazul centurii Iași
Una dintre măsurile analizate viza proiectul „Varianta de ocolire a Municipiului Iași – Etapa I – Varianta Sud”, unde Curtea de Conturi constatase plata necuvenită a unor ajustări de preț către antreprenorul SC Vega 93 SRL.
Potrivit raportului, CNAIR a înscris la masa credală o creanță de peste 6,55 milioane de lei, însă în cadrul procedurii de reorganizare a societății nu a fost recuperată nicio sumă. Ulterior, instanțele au respins definitiv demersurile companiei de recuperare a prejudiciului, astfel încât Curtea de Conturi a apreciat că măsura nu mai poate fi pusă în aplicare și a rămas fără obiect.
Un alt prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei, imposibil de recuperat
A doua măsură se referea la plata nelegală efectuată către SC Heoscont România SRL pentru lucrări de marcaje rutiere, în urma utilizării unor cantități de vopsea mai mici decât cele prevăzute în oferta financiară.
În urma recalculărilor efectuate de CNAIR, valoarea totală a prejudiciului, împreună cu dobânzile și penalitățile, a fost estimată la 1.301.964,11 lei. Compania a recuperat doar 331.197,23 lei din garanțiile de bună execuție, iar pentru diferența de aproximativ 970.000 de lei acțiunile în instanță au fost respinse definitiv.
Dosar penal clasat
Raportul arată că, în urma constatărilor Curții de Conturi, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București privind posibila nerecuperare a prejudiciilor. Totuși, prin Ordonanța din 13 decembrie 2021, procurorii au dispus clasarea cauzei, apreciind că nu sunt întrunite condițiile pentru continuarea urmăririi penale privind infracțiunea prevăzută de art. 64 din Legea nr. 94/1992.
Concluzia Curții de Conturi
În concluziile raportului, Curtea de Conturi arată că cele două măsuri dispuse încă din anul 2011 au fost declarate „rămase fără obiect”, întrucât, în urma hotărârilor definitive pronunțate de instanțele de judecată și a soluțiilor organelor de urmărire penală, CNAIR se află în imposibilitatea de a recupera sumele respective. Conducerea companiei și-a exprimat acordul cu concluziile echipei de audit și a transmis că nu consideră necesară organizarea unei ședințe de conciliere.
Raportul încheie astfel un proces de monitorizare care a durat aproximativ 15 ani, pornit de la controlul efectuat în 2010 și continuat prin mai multe misiuni de follow-up până în 2026.


Leave a comment